Am parcurs cartea pe etape, fiindca povestirile aveau viata lor proprie si nu prea mergeau citite una dupa alta. Recunosc, mi s-a parut straniu cand am terminat-o pe prima (cea cu pestii-banana) si am constatat ca povestea este lasata in aer. La fel a fost si urmatoarea, si urmatoarea. M-am lamurit ca nu mai trebuie sa astept o rezolvare de vreun fel, ca povestirile sunt pur si simplu bucati de viata in care se intampla ceva decisiv sau cel putin definitoriu pentru personaje. Exceptie face "Perioada albastra a lui de Daumier-Smith", singura povestire cu un fel de cap si coada.A fost o experienta interesanta, dar simt ca trebuie sa revin asupra unor povestiri. Favorita mea? Greu de spus: "Teddy", sau poate "Chiar inaintea razboiului cu eschimosii", dar si "O zi desavarsita pentru pestii-banana". In schimb, cea care mi-a placut cel mai putin a fost "Omul care rade".